Bibliotecă la un service auto

Din dorința de a găsi noi și noi metode de a promova lectura, Adela și Victor au ajuns la ideea de a convinge service-ul auto Iovi să intre în campanie, prin a oferi o carte la schimb clienților în locul mașinii pe care o lasă la reparat. Implementarea ideii s-a întâmplat foarte repede, Victor a pregătit două scripturi pe baza cărora să filmeze „minunea” împreună cu cei de la AV Media, iar între timp s-a ocupat de biblioteca în sine. O parte din cărți erau deja la service, printre care manualele tehnice despre mașini și cărți de bune maniere colecționate pentru campania lor de promovare a bunelor maniere în trafic, iar restul cărților le-a adus din biblioteca proprie. Presa, clienții, televiziunile, toți au reacționat mult mai activ la această acțiune, datorită faptului că am dus cartea într-un loc unde nu se întâlnește de obicei. Au fost și oameni care au cerut cărțile și fără a fi clienți ai service-ului. La finalul lunii mai 2014, a fost lansată și prima bibliotecă la Service Auto VROM din Brașov.

Ce ai vrea la schimb cât ai mașina la reparat?

Cărțile pe față la service auto.

Publicată de Cărțile pe față pe Luni, 22 septembrie 2014

Service auto cu bibliotecă

Publicată de Cărțile pe față pe Vineri, 5 decembrie 2014
Cărțile pe față
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.